Istoria literaturii române: perioade, curente, autori și opere canonice
Istoria literaturii române
Domeniul cere așezarea operelor în perioade și curente, recunoașterea autorilor canonici și explicarea trăsăturilor de curent. Nu se cer liste memorate mecanic, ci legături între context, operă și viziune.
Repere cronologice
- Literatura veche: cronicari ca Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce; texte religioase și didactice.
- Iluminism și premodernitate: Școala Ardeleană, poezie cultă, începuturi ale teatrului.
- Pașoptism/romantism: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu; accentuarea națiunii, a sentimentului și a mitului.
- Junimea și realismul: Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu.
- Simbolism și modernism interbelic: George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi; Rebreanu, Sadoveanu.
- Postbelic: proletcultism, neomodernism (Nichita Stănescu, Marin Sorescu), postmodernism (Mircea Cărtărescu).
Exemplu lucrat
Romanul Ion de Liviu Rebreanu, publicat în 1920, aparține realismului interbelic. Conflictul central este obsesia personajului pentru pământ, care intră în contradicție cu iubirea și cu aspirațiile sale. Încadrarea nu se face doar prin autor, ci prin trăsături: verosimilitate, analiză socială, personaj determinat de mediu.
Capcane
Curentele nu se confundă: simbolismul nu este romantism, iar realismul nu înseamnă simplă copiere a realității. Datele și atribuirile incerte se evită. O operă poate avea trăsături multiple, dar încadrarea se argumentează cu textul.