One question at a time. Build your SACE Stage 2 Romanian (continuers) understanding.
First 50 of 196 questions. Each one lists the choices, the correct answer, and an explanation. The checker at the top of this page saves progress in this browser when it is available.
Continue in the practice tool above to load more questions, 50 at a time.
Substantivele masculine și neutre primesc articolul nehotărât „un”, iar cele feminine primesc „o”. „Elev” este un substantiv masculin, deci forma corectă este „un elev”.
Substantivele feminine care se termină în „-ă” fac pluralul schimbând finala în „-e” sau „-i”. Pentru „masă”, vocala din rădăcină se alternează, iar forma de plural este „mese”.
Verbul trebuie acordat cu subiectul la persoana a treia singular. Forma corectă a verbului „a merge” la prezent pentru „ea” este „merge”.
Substantivele neutre au o formă identică cu masculinul la singular și cu femininul la plural. „Scaun” face pluralul „scaune”, deci aparține categoriei neutre.
Adjectivul exprimă o însușire a unui substantiv și se acordă cu acesta. „Frumos” descrie o însușire, de exemplu „un copil frumos”.
După prepoziția „cu” se folosește forma accentuată a pronumelui personal. Pentru masculin plural, forma corectă este „ei”, deci „cu ei”.
Expresia „a-i părea rău” este o formulă idiomatică ce exprimă regretul față de o situație. Nu se referă la starea de sănătate sau la furie.
Adjectivele care se termină în „-u” formează femininul plural prin modificarea finalei. Forma corectă pentru „roșu” la feminin plural este „roșii”.
Complementul direct răspunde la întrebarea „pe cine?” sau „ce?” și nu este precedat de prepoziție. Aici întrebarea „ce citește?” are răspunsul „o carte interesantă”.
Propoziția condițională cu „dacă aș avea” cere modul condițional-optativ în propoziția principală. Forma corectă la persoana întâi singular este „aș citi”.
Accentul circumflex apare în cuvinte precum „când”, „pâine” sau în formele verbului „a fi”: „sunt”, „ești”. În propoziția dată nu este necesar niciun accent suplimentar.
Perfectul compus se formează din auxiliarul „a avea” la prezent plus participiul verbului. Pentru „a merge”, participiul este „mers”, deci forma corectă este „au mers”.
Verbul copulativ „a părea” cere un nume predicativ care să completeze sensul. Adjectivul „vesel” îndeplinește această funcție, acordându-se cu subiectul.
Imperativul negativ se construiește cu adverbul „nu” urmat de verb la infinitiv sau conjunctiv. Forma corectă este „Nu vorbi!”.
Pronumele relativ „care” leagă o propoziție subordonată de un element din regentă. Aici subordonata determină substantivul „cartea”, deci este atributivă.
Verbul reflexiv „a se descurca” exprimă capacitatea de a face față unei situații. În context școlar, înseamnă a avea rezultate bune.
Numeralul cardinal se acordă în gen cu substantivul pe care îl determină. „Mere” este neutru plural, iar forma corectă este „două”.
După verbul impersonal „trebuie” se folosește conjunctivul pentru a exprima necesitatea. Forma „să plecăm” arată o acțiune obligatorie.
Verbul auxiliar „a avea” la persoana a doua singular este „ai”. Forma „ai ajuns” este perfectul compus al verbului „a ajunge”.
Personificarea atribuie unor ființe sau lucruri neînsuflețite însușiri omenești. Luna „își pieptănă razele”, ceea ce este o acțiune umană.
Complementul indirect răspunde la întrebarea „cui?” și este exprimat prin cazul dativ. În prima propoziție, „colegului” este complement indirect.
Mai mult ca perfectul arată o acțiune anterioară altei acțiuni trecute. Forma „plecaseră” exprimă o acțiune încheiată înainte de sosire.
Repetiția accentuează o stare sau o idee, creând un efect de insistență. Aici repetarea cuvântului „tăcere” sugerează o atmosferă de liniște apăsătoare.
Conjuncția „deși” introduce o propoziție subordonată concesivă, care exprimă o împrejurare ce nu împiedică acțiunea principală.
Viitorul indicativului se formează cu auxiliarul „voi, vei, va...” urmat de infinitivul verbului fără „a”. Pentru persoana a doua singular, forma este „vei merge”.
Substantivele masculine care se termină în vocală sau consoană primesc articolul hotărât „-ul”, atașat direct la forma de bază: „codru” devine „codrul”. Articolul „-l” apare doar după vocale, iar forma articulată se scrie întotdeauna legat.
Adverbul „repede” determină verbul „au rezolvat” și arată felul în care se desfășoară acțiunea, deci este complement circumstanțial de mod. Complementul direct ar fi „exercițiile”, iar atributul ar determina un substantiv.
La conjunctiv prezent, verbul „a fi” are formele „să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiți, să fie”. După conjuncția „să” se folosește deci forma „fie”, nu indicativul „este”.
Diftongul este grupul de două vocale rostite în aceeași silabă. În „poartă”, vocalele „o” și „a” formează împreună un diftong, în timp ce celelalte variante conțin o singură vocală în silaba accentuată.
Cuvântul „bancă” este polisemantic, iar contextul „a depus banii” indică instituția financiară. Celelalte sensuri nu se potrivesc cu acțiunea de a depune bani.
Adjectivul posesiv se acordă în gen și număr cu substantivul determinat. „Prietenii” este masculin plural, deci forma corectă este „mei”, iar celelalte forme corespund altor genuri sau numere.
Pleonasmul este repetarea inutilă a unei idei prin cuvinte diferite. Verbul „a urca” include deja ideea de mișcare în sus, deci adăugarea adverbului „sus” este redundantă.
Conjuncția „fiindcă” introduce o propoziție care arată motivul pentru care s-a produs acțiunea principală. Ploaia este cauza amânării meciului, deci raportul este cauzal.
Diateza pasivă se construiește cu verbul auxiliar „a fi” plus participiul verbului de bază și arată că subiectul suferă acțiunea. În „au fost corectate”, subiectul gramatical este „lucrările”, iar agentul apare cu prepoziția „de”.
Verbul „a discuta cu cineva” cere un complement indirect în dativ. Pronumele relativ care înlocuiește persoana respectivă trebuie să fie la dativ, adică „căruia”.
Subordonata predicativă îndeplinește funcția de nume predicativ al verbului copulativ „a fi”. În enunțul dat, „că nu avem timp” completează verbul „este”, deci este predicativă.
Condiționala exprimă o situație nerealizată în trecut și cere în propoziția principală un condițional perfect, iar în subordonată tot un condițional perfect. Forma corectă este deci „ai fi venit”.
Conform ortografiei actuale, în interiorul cuvintelor se scrie litera „â”, iar „î” se folosește la începutul și la sfârșitul cuvintelor. Astfel, adverbul temporal se scrie „când”.
Conjuncția „iar” leagă două propoziții independente care se desfășoară simultan, fără ca una să o determine pe cealaltă. Relația este de coordonare copulativă, asemănătoare cu cea marcată de „și”.
Gerunziul verbului „a fi” este „fiind” și exprimă o împrejurare sau un motiv al acțiunii principale. Celelalte forme aparțin altor moduri și timpuri și nu pot introduce o circumstanțială de cauză.
Metafora este o comparație implicită, în care un termen este numit prin altul pe baza unei asemănări. „Inimă de piatră” sugerează insensibilitatea fără a folosi cuvinte comparative precum „ca” sau „precum”.
Substantivul neutru „ou” are pluralul neregulat „ouă”, cu terminația „-ă”. Această formă se folosește după numerale și în contexte nearticulate.
Verbul „a da” cere două complemente: unul direct, la acuzativ, și unul indirect, la dativ. „Cărțile” este complementul direct, iar „colegilor” este destinatarul acțiunii, deci stă la dativ.
Întrebarea indirectă este o subordonată și nu primește semnul întrebării la finalul propoziției principale. Ordinea firească este adverbul interogativ urmat de predicat și de subiect: „unde merge el”.
Forma „o” se atașează verbului și relua pronumele „Maria”, care este complement direct. Este deci un pronume personal neaccentuat, în acuzativ, cu rol de reluare a complementului.
Concesiva arată o împrejurare care ar fi putut împiedica acțiunea principală, dar nu o împiedică. Conjuncția „deși” marchează explicit acest raport de opoziție acceptată.
Personificarea atribuie ființe sau fenomene neînsuflețite trăsături omenești. Verbul „a-și legăna” sugerează o acțiune specifică unei ființe, aplicată aici codrilor, ceea ce creează imaginea personificării.
Când subiectul este un substantiv colectiv urmat de un complement la plural, predicatul se acordă de regulă cu substantivul colectiv la singular. Forma corectă este deci „participă”, la persoana a treia singular.
Verbul „a uita” apare la conjunctiv prezent, marcat de particula „să”, iar negația „nu” îi dă valoare de îndemn. Construcția „să nu + verb” exprimă un ordin sau o recomandare, funcționând ca imperativ.
Complementul de agent apare în construcțiile pasive și indică autorul acțiunii, fiind introdus de prepoziția „de” sau „de către”. În enunțul dat, „de un tânăr autor” arată cine a săvârșit acțiunea.