Moldova Bacalaureat Romanian for Non-Native Speakers cheat sheet

Ideea principală se formulează printr-un enunț care acoperă întregul text, nu un singur paragraf; verificarea se face prin întrebarea „despre ce vorbește textul în ansamblu?”.

Tema = subiectul general (dragostea, copilăria, exilul); motivul = elementul concret recurent (oglinda, drumul, scrisoarea); a nu le confunda în răspuns.

Pentru text nonliterar, structura tipică este: enunț al problemei – argumente/exemple – concluzie; identificarea acestei scheme ajută la rezumat.

Rezumatul păstrează proporțiile textului: dacă un paragraf ocupă o treime din text, îi revine aproximativ o treime din rezumat.

Cuvintele-cheie ale întrebării („precizează”, „explică”, „compară”, „argumentează”) impun tipul răspunsului: scurt și direct pentru „precizează”, dezvoltat pentru „explică”.

Când întrebarea cere „în ce mod”, răspunsul trebuie să indice un procedeu sau un mijloc concret, nu doar să repete conținutul.

Informația explicită se citează sau se parafrazează din text; informația implicită se deduce din indicii, deci se formulează cu „se deduce că”, nu cu „textul spune că”.

Ordinea cronologică a evenimentelor se reconstituie după marcatori temporali: „întâi”, „apoi”, „după aceea”, „în cele din urmă”, timpuri verbale.

Verbul „a fi” la indicativ prezent: eu sunt, tu ești, el/ea este, noi suntem, voi sunteți, ei/ele sunt.

Perfectul compus se formează cu auxiliarul „a avea” la prezent + participiu: am mers, ai citit, a venit, am scris, ați văzut.

Conjunctivul prezent: să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiți, să fie; se folosește după verbe ca „a vrea”, „a putea”, „a trebui”.

Genul substantivelor se verifică prin acordul cu articolul/adjectivul: „un scaun înalt” (m.), „o carte interesantă” (f.), „un nume frumos” (n.).

Neutrele au formă masculină la singular și feminină la plural: un scaun – două scaune, un oraș – două orașe.

Pronumele personale neaccentuate la acuzativ: mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le; la dativ: îmi, îți, îi, ne, vă, le.

Vocabularul în context: sensul unui cuvânt necunoscut se deduce din definiția din frază, din antonimul apropiat sau din familia lexicală (rădăcină comună).

Sinonimele trebuie să respecte registrul: „a locui” (neutru) față de „a ședea” (familiar) nu sunt interschimbabile în text formal.

Structura eseului argumentativ: introducere cu teza enunțată clar – 2 argumente cu exemple – concluzie care reia teza reformulată.

Fiecare paragraf tratează o singură idee; trecerea la altă idee se face printr-un conector: „în primul rând”, „pe de altă parte”, „prin urmare”.

Cerința de lungime se respectă numeric: un text de 150 de cuvinte are aproximativ 10–12 rânduri scrise de mână; sub limită se pierde punctaj.

Scrisoarea formală conține: localitate și dată, formula de adresare („Stimate domn”), corpul, formula de încheiere („Cu stimă”) și semnătura.

Scrisoarea informală folosește formule ca „Dragă Ana”, „Cu drag”, pronumele „tu” și un registru colocvial controlat.

Textul funcțional (anunț, invitație, cerere) trebuie să conțină răspuns la întrebările: cine, ce, când, unde, de ce.

Reformularea ideii din text se face cu alte cuvinte, păstrând sensul; copierea unor fragmente întregi nu este considerată formulare proprie.

Conectorii de cauzalitate („deoarece”, „întrucât”), consecință („așadar”, „deci”) și concesie („deși”, „totuși”) semnalează relația logică dintre idei.

„S-a” se scrie cu cratimă când este reflexiv sau auxiliar (s-a spălat, s-a dus); „sa” fără cratimă este pronume posesiv (cartea sa).

„Sunt”/„suntem” se scriu fără cratimă; formele cu cratimă „s-unt” nu există în limba standard.

„Nici un”/„nici o” se scriu de regulă cu cratimă când înseamnă „nimeni/nimic”: niciun elev, nicio carte.

Cratima marchează elidarea: „nu-l”, „mi-a”, „ți-am”, „i-am”, „l-am”; fără cratimă sensul se schimbă sau forma devine incorectă.

Virgula desparte propozițiile coordonate și subordonate în frază, precum și apozițiile și elementele enumerate.

Virgula nu se pune între subiect și predicat și nici înaintea conjuncțiilor simple „și”, „sau” când leagă doi termeni simpli.

Înaintea lui „dar”, „însă”, „iar” (cu sens adversativ) și a lui „că”, „să”, „dacă” în subordonate se pune virgulă.

Liniile de dialog se marchează cu linie de pauză (–), nu cu cratimă (-); ghilimelele românești sunt „…”.

Cuvintele cu diftongi și triftongi păstrează forma etimologică: „poezie”, „poet”, „aer”; nu se despart silabele greșit în scriere.

Speciile literare studiate: basm, nuvelă, schiță, povestire, poezie (liric), fabulă; fiecare are trăsături distincte de identificat.

Textul liric exprimă stări și sentimente prin „eu liric”; textul epic relatează fapte prin narator și personaje.

Tema se enunță abstract (iubirea, trecerea timpului), iar motivul literar se enunță concret (lacul, luceafărul, codrul).

Procedeul artistic se numește și comentează: comparația („ca”), metafora (fără „ca”), personificarea, epitetul, hiperbola, repetiția.

Personajul se caracterizează prin fapte, vorbe, portret fizic și moral, relația cu alte personaje și cu naratorul.

Naratorul nu se confundă cu autorul; tipuri: narator omniscient, narator-personaj, narator martor.

Titlul are funcție semantică: poate anunța tema, poate fi simbolic sau poate crea un contrast cu textul.

Comentariul unui fragment cere: încadrare în operă, identificarea procedeelor cu exemple din text, explicarea efectului lor asupra sensului.

Formule de inițiere a conversației: „Bună ziua”, „Îmi permiteți să vă întreb?”, „Aș vrea să discutăm despre…”.

Formule de solicitare politicoasă: „Vă rog să…”, „Ați putea să…?”, „Mi-ați putea spune…?”; condiționalul este marca politeții.

Răspunsul la o întrebare orală începe cu răspunsul direct, apoi se adaugă explicația: „Da, pentru că…”.

Reformularea se semnalează prin „Adică…”, „Cu alte cuvinte…”, „Vreau să spun că…” și menține sensul inițial.

Întrebarea de clarificare: „Ce anume vreți să spuneți prin…?”, „Puteți repeta, vă rog?”; nu se confundă cu întrebarea retorică.

Rolurile într-un dialog (vorbitor–ascultător) alternează; întreruperea se semnalează cu „Îmi permiteți o completare?”.

Prezentarea orală are structură: salut – anunțarea temei – 2–3 idei cu exemple – concluzie – mulțumire.

Evaluarea orală urmărește: corectitudinea gramaticală, coerența, vocabularul adecvat situației și pronunția inteligibilă.

Anunțul publicitar conține: produsul/serviciul, avantajul principal, îndemnul la acțiune și date de contact.

Formularul cere completarea câmpurilor cu date factuale: nume, prenume, data nașterii, adresă, semnătura și data completării.

Instrucțiunea (rețetă, regulament) folosește modul imperativ și numerotarea pașilor în ordinea executării.

E-mailul formal are subiect clar, formula de salut, mesajul scurt și structurat, formula de încheiere și semnătura cu date de contact.

Invitația conține: evenimentul, organizatorul, data, ora, locul și confirmarea participării (RSVP).

Programul/afișul combină informația esențială cu elemente vizuale; textul trebuie să rămână lizibil și complet.

Cererea scrisă formulează obiectul cererii în primul paragraf, apoi motivele și documentele atașate.

Textul funcțional se evaluează după criteriile: claritate, concizie, corectitudine și adaptare la destinatar.